Împlinim visuri pentru copii proveniți din medii defavorizate
Mara Șercăianu Fundația Comunitară Buzău
Ne pregătim pentru petrecerea de botez a micuței Mara din 20 iulie (sambata). Am reușit să-i oferim Marei multe lucruri de care deja se bucură în primul ei an de viață și cu siguranță o să fim alături de ea să-i implinim toate visurile.
Nu toți părinții și copiii își permit asta. Așa că ne dorim să transformăm petrecerea de botez a Marei într-o ocazie de a sprijini și alți copii să-și implinească visurile.
Vrem să sprijinim copii proveniți din medii defavorizate, dar care, prin rezultatele lor, ne dau încredere că odată ajunși mari, vor contribui la îmbunătățirea calității vieții comunității. Susținem elevii talentați să își urmeze studiile, fie ele liceale, universitare sau de specialitate.
Noi am primit deja foarte mult ajutor, cadouri și multă afecțiune de la prieteni și familie. Și ne-am bucura ca dorința voastră de a dărui, prilejuită de botezul Marei, să o direcționăm spre copii mai puțin norocoși.
Împreună suntem mai buni!
Mara, Irina și Mihai
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of