Centrul Educație de Senzație

Ce se poate întâmpla cu o școală istorică din anul 1784?

A) Poate deveni o ruină.

B) Poate fi demolată și în locul ei se poate construi altceva.

C) Poate deveni azil.

D) Poate deveni cel mai modern punct de vizitare și punct educațional din România.

Cu ajutorul dumneavoastră, vrem ca varianta D să devină realitate! Noi am început deja lucrul, și una dintre cele 5 săli ale școlii din Beșlii, Ținutul Buzăului a devenit un spațiu dedicat educației științifice și de mediu. Cu sprijinul primăriei locale, am salvat această clădire în anul 2017 și am depus eforturi pentru a o reintegra în sistemul educațional și de vizitare, de această dată ca spațiu non-formal, dedicat educației de mediu, tehnologice și științifice. "Centrul Educație de Senzație" este conceput ca un spațiu convertibil unde activitatea educațională se poate desfășura atât la nivelul tinerilor, prin intermediul școlilor și liceelor, dar și la nivelul publicului larg, prin vizitarea spațiului în scop turistic.  Este un loc complet interactiv, utilat cu aparatură modernă, care e folosit de tineri în activități școlare și de care beneficiază turiștii pentru o experiență interactivă unică.

Împreună, putem construi un spațiu cum nu mai e altul în România. Putem afla mai multe despre Pământ, despre Mediu, despre schimbările care au avut loc în istoria de mii de milioane de ani a planetei și putem monitoriza schimbările care au loc chiar acum, în jurul nostru. Iar toate aceste lucruri le pot face, chiar cu mâinile lor, elevii și vizitatorii care aleg Ținutul Buzăului ca destinație.

Dincolo de a salva clădirea, istoria și tradiția unor locuri, împreună creăm o experiență!

Buget total 20.000 lei.

[ Show more ]
Galantomi:

1

Donatii:

41

Suma:

3,790 RON

Evenimente fundraising

In beneficiul: Centrul Educație de Senzație

Ce se poate întâmpla cu o școală istorică din anul 1784? A) Poate deveni o ruină. B) Poate fi demolată și în locul ei se poate construi altce

2,540 RON

Suma:

1

Galantomi:
27 Donatii

In beneficiul: Centrul Educație de Senzație

Istrița Escape III este singurul maraton de trail-running din județul Buzău, o competiție care oferă participanților un traseu complex și echilibrat, potrivit atât pentru cei experimentați în alergări montane, cât și pentru începători în trail running sau sportivi consacrați ai altor sporturi outdoor care vor să își extindă orizonturile competiționale.

1,250 RON

Suma:

1

Galantomi:
14 Donatii

Pagini fundraising

Alergăm pentru Centrul Educație de Senzație

Pe 4 noiembrie, eu -Valeria și eu - Sînziana vom alerga fiecare câte 11 kilometri  în cadrul evenimentului Băneasa Forest Run. O fi mult, o fi p

3,000 RON Target
2,540 RON Suma
27 Donatii
84.666666666667% Complete

Fundația Comunitară Buzău

Împreună cu echipa Ținutul Buzăului am început în anul 2017 să recondiționăm o școală veche din 1784, aflată în comuna Mânzalești și s

9,000 RON Target
1,250 RON Suma
14 Donatii
13.888888888889% Complete